shades of lame, fingerprints plus un scurt tratat de nefologie personala

(asta e o poza cu talc pe care va rog s-o salvati si s-o printati si s-o expuneti undeva la vedere ) ) cea mai buna ideea de reimprospatare a atmosferei statute care, sunt convinsa, ii face pana si cei mai optimisti cititori sa devina mefienti vizavi de viitorul acestui blog, mi-a dat-o o fotografie a lui kevin van aelst, cunoscut in speta datorita formei de arta pe care o abordeaza- food art dezinhibata,situabila in limitele bunului-gust si plina de miez- la propriu, si la figurat.  ma entuziasmeaza tot mai greu modalitatile astea "neconventionale" de expresie. si mai ales, cand vina vorba de amazing pieces of food art, imi vine sa vomit cand vad ursuleti din pateu sub o patura de maioneza sau porcusori cu rat de parizer. cat despre partea cealalta, a artei cu pretentii… ma tot uit la euromaxx architectures si rar vad ceva atractiv venind din zona asta a noului trend. ecofriendly si compania.  dar lucrarile lui van aelst par, in ciuda prejudecatilor mele, si-n suportul tonului laudativ din introducere,  foarte lipsite de stridente. element "trivia" care m-a atras si care a adus un argument in plus pt optiunea de a scrie ceva un pic diferit, mai precis, cele 2 texte din blogul de azi: intr-un interviu, artistul declara ca nucleul artei lui  este, in mare parte, autobiografic (ceea ce scoate din calcul teribilismul atasat sau primit la pachet cu orice gen de viziune transpusa in formule voit inedite- statui din guma de mestecat &co). si e kinda nice sa te folosesti de mancare ca sa creezi ceva care sa te duca acolo unde era bine, madlene vizuale, nah. ce face kevin van aelst, e, asadar, un atipic si "apetisant" trip down memory lane, cum nu reuseam eu pe blog anul trecut, miorlaind dupa hd,  un slalom printre amintiri casnice si comfortabile, genul de  that's why they look so 60s-70s.  nu intamplator, cele mai "titrate" proiecte care-i poarta semnatura se leaga, partial inovator, partial-si inevitabil- cliseic de problema identitatii, a recompunerii ei in contexte situate sub protectia anonimatului, si deci, a depersonalizarii. puncte slabe: privind seria fingerprints ai senzatia ca, in mod inconstient, "this guy", ca multi altii,  face greseala de a fi prea evident intr-o intentie dejavuizata: involuntar, ia  partea acelor filozofi  cu pretentiile lor de vizionari apocaliptici, care criticau practicile de tematizare si punere pe tapet a ceva atat de greu de captat ca eul ca pe niste forme de decompensare tacita, sub al carori invelis superficial inofensiv se ascund, spune, pe undeva, cu mult aplomb, ca identitatea asta  prea agresiv si iresponsabil exploatata, supraexpusa,  o descoperim adesea  traumatizata de efectele  inflatiilor egocentriste reperabile la tot pasul.  gloseaza  putin-ma rog, tot vizual, nu cred ca am sa mai adaug asta pt ca e implicit- pe marginea potentialului distructiv ce sta in dezvoltarea paranoida a unui dublu palier autoreflexiv,articulat pe scheletul fragil al esteticii suspiciunii, si a unui imaginar tributar formelor, sa zicem, autodystopice de teroare a sinelui, de santaj al statutului care-l recomanda drept teritoriu inalienabil. dar:  uita sa contextualizeze. sa aduca that sparkle. noutatea. si: in pofida pseudo-doctrinei pe care si-o asuma, face o publicitate gratuita exact aceluiasi tip de existenta super-ego-orientata. puncte tari: fiind un tip tanar si superpromitator si, incontestabil, foarte stapan pe tehnica-i (unlike most of my deviantart acquaintences), si, indraznind sa trateze teme "grave" intr-un registru ludic, pana la urma, isi transmite mesajul cu mare acurtatete. subiectiv vorbind, e exact mesajul de care aveam nevoie azi, si pe care l-as traduce printr-un slogan extinguished, cazand la randu-mi in capcana reluarii a cateva idei pe care mircea eliade le scria, un pic altfel si mai pe potriva tinutei sale erudite,  in prefata romanului zis "indirect"- santier:  esti captivul numelui tau, chiar daca ai impresia ca cel care, impudic, obscen, reprobabil, l-a purtat acum un numar de luni, ani, decenii, este un om mort, caruia nu-i mai datorezi nimic. v-ati reglat conturile, v-ati incheiat socotelile. el sufera transformari organice in interiorul satinat al unui sicriu depozitat laolalta cu toate umbrele pe care le refuzi si care, inevitabil, te definesc. constientizezi traiesti asa datorita perversitatilor pe care te chinui sa le ascunzi sub covor si suferi o criza. te situezi intre penibilul carpediem al unui "eu" zis tare si raspicat si prudentele metempsihozei despre care acelasi eliade pe care-l redescopar nu cu putina placere zilele astea zicea intr-unul din romanele sale (intoarcerea din rai, i guess)  ca se poate proba nu in mai multe vieti, ci intr-o singura viata, pe care, ca sa reiau metafora  care mi-a parvenit prin intermediul discursului unei bune prietene, intr-o zi ploioasa dar absolut memorabila, cu tot ce insemna si prevestea ea, o traiesti ca pe o serie de scurt-metraje. o obsesie tematica, un obiect, numele tau-acelasi, fatalul-ca liant.  astfel, amprentele din chipsuri, sare, mustar, ciocolata, excremente de pisica, aluat, sfoara, hartie, lana, spuma din compozitiile lui van aelst devin simboluri amare ale miilor de id-uri nesatioase care se grabesc sa refaca din noi ceea ce suntem, sa ne garanteze un fel nepretentios, inofensiv si comod de nemurire. una dublu fatetata: care sa poata fi consumata la orice ora din zi, una hipercalorica, una care da dependenta, dar si care sa dea seama de cele mai "junk" elemente care ne constituie, de balastul pe care, din pricina cantitatii, il consideram esential si indispensabil. deci, intrucat bucata cu puncte tari atarna mai greu decat micro critica de budoar pe care-am incropit-o in scopul opinarii vizavi de ceea ce mi se pare ca nu chiar cadreaza, sau vizavi de materialul din care se constituie imperfectiunile lucrarilor artistului meu de azi, imi permit un exercitiu extensiv si, zic  eu, admirativ, constand  intr-un fel de concentrare a tuturor experientelor mele cafelistice (omitand, din start, valentele indiepitzice despre care am mai discutat si cu alta ocazie) pe baza foarte inspiratei combinatii marca van aelst de nori si ceruri cofeinizate. ceruri  in care eu, ca toti consumatorii, imi pun toate sperantele unui inceput de zi in camera mea careia absenta bilelor albe din oficiu ii dau jalnicul aspect de cronotop ratat. si care-n unele nopti cu luna-n diferite faze se transforma in cel mai frumos loc de pe pamant. intrucat unul dintre putinele recorduri pe care ma straduiesc din rasputeri sa-l dobor si, in mod paradoxal, fac asta  fara pic de mandrie sau demnitate umana, este acela de baut cat mai multe cafele care, in definitiv, nu au niciun fel de inraurire asupra eficientei mele (cum se face ca numai in sesiune imi dau seama de chestia asta?), mi se pare ca am oarece experienta. si, nu in ultimul rand, vad cum freneziei aiuristice de anul trecut ii ia locul o placiditate blateverisa si plafonanta. si-atunci e obligatorie, macar pentru revansa in ochii mei, daca nu pentru renasterea masinii de cusut din propria-i rugina, ceva de acest gen. 1. norii cirus vin in cafelele din afara casei. preparate de maini straine, in filtre pe care nici nu le-ai sti manevra. cafele pe care, daca le-ai face tu, ar iesi prost. cafelele din lumea dezlantuita. cele pe care le comanzi, din automatism, la vreo prima intalnire, la vreo intalnire in denial. cele pe care le consumi nu din necesitate, ci pentru a te autoiluziona ca, in ciuda departarii de cateva mile de contextul tau cozy si lipsit de turbulente,  te simti acasa, stapana pe situatia nou-creata, pe subiectul abordat.  buzele ti se misca pentru un strain pe care te-ntrebi daca-l intereseaza intr-adevar preocuparile tale extracuriculare si ai nevoie sa suplinesti sentimentul de alienare instaurat, brodat, eventual, cu jena, cu great expectations si asa mai departe. numai ca, in mod suficient de ironic, cafeaua asta e indaratnica. nu vrea sa aiba destul lapte, destul zahar, destul din gustul ala ca o mama supportive care-ti tine pumnii inainte de a iesi de la vreo proba de bac. cafeau asta e altfel. e inceputul unei experiente inedite si nu neaparat placute, cat guvernate de frica. si apoi, iesi in strada ametita, bajbaind dupa un taxi. 2. cafeaua pasnica din zilele care incep bine. e cafeaua de dupa ce, cum scria cred ca anais nin in jurnalul ei, we made love like friends and talked like lovers. cafeaua atat de buna ca ti-ai dori sa nu se sfarseasca niciodata. nici ea, nici cadrul in care aroma ei ia amploare. cafeaua pe care, in fata unei alte cesti dull si putin fuserite, o vei regreta, cu gandul ca aroma aia, culoarea aia, temperatura aia sunt irepetabile. surpriza ta eterna se va produce la descoperirea si redescoperirea si reredescoperirea ca te-ai inselat. cafelele bune vin de unde nici cu gandul nu gandesti. 3. ei bine, asta e cafeaua deadlineurilor si-a noptilor care se cer nedormite. tare, dar neaparat indulcita si alintata cu lapte. ca sa nu se asorteze cu negrul si amaraciunea pe care le experimentezi in timp real. o bei cu adjuvantii nedizolvati si cu ochii pe ceas. asta e cafeaua alerta, pe care o descanti in timp ce fierbe. sa mearga, sa mearga, sa mearga. 4. e cafeaua care ar fi putut sa fie buna, dar n-a fost. cea din celebra piesa a lui garbage. cafeaua-durata temporala (it took a cup of coffee..).am baut-o de cateva ori si a avut gust de cafea cu sare, mare delicatesa, dar proasta alegere pentru some already bitter soul. si, autobiografic vbind,  are ceva de esenta hibernala. iarna 2004 si iarna 2009, mai ales. 5. asta e cafeaua care necesita si o mica poveste de background: esti in vizita la niste unii de care abia astepti sa scapi. te servesc cu cafea (pentru ca ai avut mai multe optiuni scoase pe interval la modul demonstrativ- gen suc, vodka si nu stiu inca ce, iar tu, egoistish si ca sa nu fii compromis si la nivelul papilelor-gustative, ai ales-o pe cea mai buna si mai "de-a casei" tale). pentru ca ti-au adus si "laptic" si pentru ca discutia inainteaza cu viteza unei ssbbw pe tocuri, incepi sa te joci si sa isti comentarii vizavi de integritatea-ti psihica. cand gazdele sunt dincolo, iti scoti telefonul cu camera si faci o poza. e prea cute, iti spui, the polka dot coffee ca sa nu ramana posteritatii. 6. mda, aici avem una bucata cafea de protocol.  imi aminteste de toate vernisajele si lansarile de carte la care, cu sau fara voia mea, am piscotat. de targul de carte din hd, de bezelele si castanele prajite din toamna aia, cu my very first love, cand, in timp ce un domn imbotit in costumu-i de tweed facea rezumatul cartii sale despre o celebra prostituata a hunedoarei, intr-un colt, noi goleam termosul de cafea si farfuriile cu refreshments. a fost singura noastra "masa" in ziua aia, pentru ca, in continuare, am umblat nauci prin orasul-decor-de-teatru care era hd pe vremea dulce a primului romantism (apropo de asta, imi aduc aminte si de o fatuca de la sesiunea de comunicari stiintifice din liceu care sutinea ca bacovia e preromatic pentru ca in poeziile lui dragostea nu are niciun fel de finalitate), si am ajuns acasa tarziu, dar fericita, intrucat, ziceam eu, il iubeam, desi da, fara nicio finalitate… 7. seamana cu polka dotisha de la punctul 5, dar aspectul ei se datoreaza mai mult lipsei de lapte din stoc decat plictiselii. e ceea ce numesc eu "ultima cafea pe ziua de azi" (dupa una de dimineata, 2 de bcu si inca una inopinata, cu prietenii). este un rest intr-o cana sau restul de la filtrul de dupa-amiaza sau un plic de ness cu apa de la robinet. faceaua de semi-moft, semi-nevoie, soldata cu stari contrare celor scontate si indelung blestemata (ea, ca individualitate, si viciul, ca generalitate and concept) 8. asta e cafeaua "cea mai importanta" pe care o intalnesc si savurez de-alungul unei zile, uneori in reprize. si a carei prezenta (desi sporadica) e mereu de bun augur: cafeaua de vending machine. cu ritualistica ei minora si ridicola. si cu evenimentele asociate (n-ai marunt, nu e apa, nu sunt pahare). prezinta 3 avantaje: e ieftina, buna si la bcu (sau litere, aceea fiind, calitativ vorbind, superioara celei  de la bcu, dar, din pricina cadrului, mult mai amara). se bea din lipsa de ocupatie si nevoie de procrastinare, pretextual sau circumstantial. este cafeaua cu aroma de atac miocardic, cu aroma de cursuri plictisitoare, cu aroma de examene grele, de panica si de "altadata n-am sa mai las toate astea pe ultimul moment". dovada vie ca bad habbits die hard si ca daca-ti sunt puse la dispozitie in doze nelimitate, pot naste zombies. coffee falvoured zombies. 9. in fine, cu un oftat recunosc cafeaua de acasa (hd), cu lapte si cu inghetata in exces, de film pe dvd, de vacanta, lejereala, good feelings. e rara si e o cafea impostoare (cu efectele indubitabil anulate), dar, venind din vremuri proto-cafelistice, pe cand gustul asta era o componenta exotica pe meniul zilei, este, fara discutie, cel mai nostalgizant specimen din lista arhi-subiectiva pe care o-nchei cu regretul de a-mi fi pierdut,se pare, maestria intr-ale bloguitului. (mda, unde esti copilarie cu…cu tot?) azi e prima zi de vacanta si ma asteapta un teanc de carti de citit din pura placere. cause: (dar despre asta, altcandva)

Share:

0 comentarii