i used to waste my time drawing hearts around those names

flash stupid rasfoind un caiet vechi. textul unei piese de la the cardigans pe care voiam sa i-l las pe masa. textul asta pe care am tot vrut sa-l postez pentru simplul fapt ca mi-ar fi facut bine si pentru ca ar fi atras dupa sine acel sentiment analgezic de care am parte atat de rar. i-am zis „they're not gonna happen". a fost scris intr-o sambata seara, fara zone penibile epurate sau filtrate, ca un post it enorm „ sa nu uiti". acum e tarziu. momentul ala eseistic, in oglinda, te arati cu degetul:esti tu , flancata de lasitatea ta, de frica ta innebunitoare. intre urmele de degete si praf decupezi acele cuvinte crude pe care protagonistii istoriilor tale facute din atestari documentare si „delusions" le-ar putea opune acestor monoloage (asa de entuziaste, la o adica, in toata depresivitatea lor) it's been ten million years. everyting is forgotten.  iti inchipui ca „basmul" ranced pe care-l mai poti extrage de-aici, relicva anului trecut  „lucrul asta"- ar putea fi spart de o casuta de mess in care, ca acum un an, personajul se va revolta pentru exhibitia ta sufleteasca si va aduce erate, corecturi si tot soiul de atele inspre indreptarea viziunii tale asupra realitatii. „iti fac un bine" „e spre binele tau" si cum sa-i spui ca n-ai nevoie de acest bine, cum sa-i spui ca legenda flatanta dar infricosatoare pe care i-ai construit-o salveaza abjectia si stangacia adevaratei lui imagini. tristetea indefinita si vulgara a acelui instantaneu pe care l-ar fi putut surprinde un foto-reporter al mai mult decat realitatii, al microrealitatii, al realitatii microbiotice, ca prietenia-plictiseala-dragosteameapentrutine de care, cu o usurinta care-ti era, pana atunci, straina, te-ai lepadat. camuflajul delicat al „lucrurilor" care nu sunt lucruri, ci unele dintre acele adevaruri bolnave care ai iluzia ca si-au castigat dreptul de a fi spuse si scrise si expuse pentru simplul fapt ca tu ti le amintesti, ca sunt ale tale, ca-ncap intr-o forma narativa. am trait prost si nu la timp si cu iresponsabilitate. vorbesc despre „toate lucrurile astea" care ma lovesc ca niste mingi murdare peste fata si mi-e greu sa le privesc altfel decat pe niste obiecte neinsufletite ce mobileaza o camera in care stiu sau am decretat ca nu va mai intra nimeni, niciodata. eu am trait prost, eu le-am trait prost. ele au durut, ele au existat si exista, inca, pe undeva. n-ai niciun merit pentru intamplarile astea. nu va conta cu adevarat. ceea ce-ti amintesti, felul in care ai sa uiti. pentru tine fericirea (acea fericire everlasting), la fel ca si viata, la fel ca toate acele elemente pe care simti ca le-ai pierdut si in virtutea carora spui mereu „nu pot sa uit ca odata am avut si eu totul", a fost mereu in alta parte.

0 comentarii