POVESTIND CU UN TREN

Cadeau fulgi de nea… atat de multi si atat de apropiati incat abia puteai zari o silueta la zece metrii. Aveam impresia ca se aduna cu totii premeditat in apropierea fiecarui om de pe strada parca plini de dorinta. Dorinta de a se incalzi.. dorinta de a se topi pe vesmintele colorate sau pe pielea zbarcita de frig. Undeva foarte aproape se distingea silueta unui vagon singuratic de marfar.. lasat acolo parca in mod deliberat pt a atenua senzatia de despartire. Ideea ca cineva ramane si cineva se duce… sinistru ! Asteptarea te face sa-ti imaginezi tot felul de chestii. Imi bagasem barbia in geaca mainile in buzunar in speranta ca nu voi simti atat de acut frigul si imi infasurasem fularul de doua ori peste jumatate de fata. Mai erau 15 minute pana la ora sosirii rapidului de Bucuresti iar frigul parca scormonea in organismul meu dupa cine stie ce comoara plina de viata. M-am asezat pe geanta inghetata si am inchis ochii.. Simteam fulgii pe fatza, pe pleoape si in fiecare loc in care aveam o bucatzica de piele dezvelita intr-un asalt incredibil.. - Hai odata ca nu mai suport ! imi spuneam la fiecare 5 secunde in gand.. Imi imaginam fata locomotivei fioaroase care razbeste prin atata zapada pentru a veni sa ma scuteasca de frigul si zapada de afara. Am inceput sa povestesc cu ea, o fata simpla dar care apelase la epilare definitiva. Imi spunea cat de mirific este totul in drumul ei .. trecuse peste munti, vai, rauri, paduri dese.. orase albite de anotimp. Rasunase in catunele linistite de pe parcurs, lasand in urma doar ecoul sacadat .. Imi spunea despre oamenii din vagoane si despre felul lor de a fi. Povestile fiecaruia, cartile pe care la citea fiecare si despre gandurile ce se pierdeau in urma pt. a imbogati parca locurile singuratice. Imi spunea despre animalele ce stau pitite in tufisuri nemiscate cand trece maiestuos prin paduri .. si cum ele nu fac altceva decat sa clipeasca ritmic parca salutand timid.. civilizatia. Imi spunea despre salutul obisnuit al fiecarei gari care rasuna pana in adancul padurilor sau se pierdea printre cladirile cenusii ale oraselor. Descria cutele de pe fruntile oamenilor adancite parca de timp si intamplari misterioase. Imi spunea cat de multe lucruri a invatat de la brazii inalti ce privesc peste hotare si cate sfaturi a ascultat de la stejarii batrani si scorburosi din margini de padure. Erau ani de cand cutreiera iar timpul impietrise in sufletul ei idea de hoinar. Adunase atat de multe amintiri incat ma gandeam la mine si la cat de neinsemnat sunt eu in existenta ei… - Sunt doar unul din miile de oameni care poate au avut aceleasi ganduri sau altele mai triste sau mai vesele… sunt doar unul dintre acei oameni pe care ii “salveaza” din frig si ii poarta prin lume si prin timp spre locuri despre care va urma sa auda in urmatoarea mea calatorie… Uuuuuuuuuuuuuuu ! se auzi in departare.. apoi o soapta la ureche: Am sosit dragule calator ! - Trenul Rapid nr. 340 de la Satu Mare cu directia Brasov-Bucuresti Nord soseste in statie la linia 2. Trenul are in compunere vagoane… Cateva zeci de secunde si sosi in gara prin aburi si spulberand zapada de pe peron.. se deschise usa .. am simtit caldura care navalea lasand in urma acel iz specific trenurilor.. am urcat mi-am cautat locul si m-am asezat zambind si am inchis ochii in speranta ca va avea chef sa povestim si pana la destinatie… Am adormit molesit de caldura. ma simteam in siguranta in incinta unui batran atat de intelept.. Aproape de brasov am deschis ochii .. privind pe geam aveam impresia ca ma dojeneste .. : Pierzi frumusetea locurilor prin care treci ! imi spunea. Am luat atunci o foaie de hartie si un creion si am inceput sa scriu despre locurile prin care treceam fugitiv despre oamenii pe care ii vedeam si despre cat de trecatori suntem prin viata.. acum stau si ma gandesc ca o mare parte din ceea ce sunt s-a cladit …… in Tren.. si nu pot decat sa multumesc.. sa inchid ochii si sa-mi amintesc de calatoriile poate alteori considerate .. Banale !