Plimbare de un weekend

Ca tot am mentionat in postul anterior, mi-am satisfacut una din poftele automobilistice: mi-am condus Focussaahh pe serpentinele Transfagarasanului. Am sa fac o prezentare in cuvinte cu ceea ce mi-a placut si nu, iar mai apoi va las sa vedeti totul din poze :) Sa incepem cu ce nu mi-a placut: - aglomeratia. Ca si sofer e crunt. Norocul meu a fost totusi ca inspiratia a tinut cu mine si am ales sa urc sambata dinspre Cartisoara (dupa Sibiu), sa ajung pana aproape de Curtea de Arges si duminica sa ma intorc. De ce noroc? Pentru simplul fapt ca din sensul opus coada era de kilometri intregi, minutele de stationare ale masinilor angrenate in coada fiind si de ordinul zecilor. Nu puteam sa nu incrustez un zambet pe coltul gurii, cand in fata mea se deschidea doar banda de mers, cu asfalt superb. - mirosul. Din pacate creierii muntilor nu sunt totdeauna plini de aer proaspat si curat. La Balea cascada putea, la Balea lac putea de-ti trazneau maselele, iar mai apoi la coborare, la un colt de curba unde era ceva casa, din nou putea. Putea a rahat. - oamenii. Mi-ar fi placut sa nu aud la fiecare centimetru cate un umflat de prin Bucuresti sau de prin sud cum urla in telefonul lui jmecher, sa se laude ca e la munte, in timp ce-si taraia slapii semiuzati pe asfalt. Am incercat sa fug pe una dintre culmi, sus, departe de lume. Ghinion, acolo se pare ca am gasit mai multi prosti decat jos. Acuma na, daca tu de la sud ai venit ca sa te lauzi c-ai urcat putin pe deal, sa iti aduci gagica intolita in maiou cu strasuri aurii, margele si cercei cat roata carului, sau ca sa urli in gura mare tu fata, vino incoace!!!!, ori sa te faci de mirul lumii laudandu-te ca ai adus o naveta de bere si ca aia-i baza, imi pare rau, dar probabil nu meriti sa iti delectezi privirea cu frumusetea muntelui. - vedetele. Da, vedetele. Nu alea de pe sticla, ci alea din masini de B sau BV, care mai ca nu rupeau soseaua, fortandu-te sa ajungi mult prea aproape de parapetul lipsa. Daca te chinuiai putin puteai sa vezi haul de langa tine si sa ti se increteasca pielea pe spinare. Ce mi-a placut si pentru ce as merge totusi pe Transfagarasan la orice ora: - soseaua. Superba. Asfaltul magnific, serpentinele dementiale, peisajul mirobolant. Mie imi place foarte mult sa conduc, asa ca nu puteam sa nu tresalt de bucurie la fiecare centimetru de sosea pe care il treceam. Incerc sa caut cuvinte sa descrie cat mai bine starea mea de spirit, insa fara prea mare succes. Sper ca pozele sa va insufle aceeasi stare :) - muntele. Impozant si cu stanci salbatice iesind spre varfuri, privea de la inaltime peste lacul calm si peste peticul de oameni. Privea de aproape si totodata din departare, linistit, cu coamele insorite si cu fruntea scaldata intr-un senin perfect. - furtuna. Sambata am prins cateva momente de furtuna, cu tunete si fulgere. Voiam sa prind o furtuna pe munte, sa aud cum bubuie ecoul tunetelor. Pofta mi-a fost satisfacuta. In timp ce restul oamenilor aveau fete crispate si la fel de negre ca si norii, chinuindu-se sa fuga prin corturi sau masini, eu priveam zambind catre cerul incarcat, iar mai apoi ascultam ploaia curgand pe parbriz si pe capota. - culorile. Mai mult decat verde si albastru perfect nu am ce sa spun. - barajul de la Vidraru. Impozant si maaaaareeeeee :)) Acum urmeaza pozele cu ceea ce am vazut: Share this: Facebook

Share:

0 comentarii