Franturi de poveste (4)

Pe EA am lasat-o in urma, cu ochii umezi de tristete la suferinta Focusei, care-si ineca rotile in noroaiele cumplite din varful muntelui. Blestema scrasnind din dinti politicienii romani si mangaia volanul cald al masinutei. Noi, ganduri libertine, voiam sa-i aducem o broboada de bucurie. Asa ca ne-am distantat. Ne-am luat zborul spre imprejurimi, spre muntele falnic si impadurit, spre curcubeul tomnatic. Ne luam condeiul literar si va descriem calatoria noastra. Cu aripi albe si usoare ne-am inaltat catre seninul azuriu, dand binete norilor plumburii si mangaind puiutii lor albi si pufosi. I-am lasat in urma si am inceput sa plutim. Dedesubtul isi inalta catre irisii nostri corola de culori, incalzindu-ne zambetele infrigurate. E toamna. Razele palide rasfrang din ce in ce mai putina caldura si noi inca tremuram sub vestmantele subtiri. Dar e bine. Cromatica e calda si linistita, convingandu-ne trupurile sa ignore racoarea. Si mergem mai departe… Obosite de zbor poposim cu piciorusele pe o coama insorita. Padurea din jurul luminisului ne invaluie intr-un concert suav de triluri, impingand spre noi un firicel usor de vant. Adie. Atat de fin. Atat de plin de mireasma ierbii uscate si a florilor de toamna. Ne ingropam obrajii in auriul firelor uscate si inchidem ochii. Adoram. Dar vrem sa vedem mai mult. Ne ridicam de pe pajiste si pornim catre padure. Copacii ne saluta scuturandu-si crengile deasupra crestetelor noastre. Ploaie de frunze completeaza covorul ruginiu si moale, pe care il mangaiem cu talpile desculte. Da, am luat in mana pantofiorii ca sa putem pasi alene pe minunea ruginie. E atat de bine. Timpul s-a oprit si ceasurile nu mai ticaie. Doar izvoarele mai susura in surdina, ademenindu-ne cu clinchetul stropilor reci. Ne astamparam setea cu apa dulce si cristalina. Un fior de gheata ne traverseaza fulgerator trupul. Multumim izvorului pentru minunea lichida si pornim catre aval. Izvorul devine parau. Noi ne facem mici, incalecam pe spinarile colorate ale pastravilor jucausi si pornim in colindarea valurilor spumegande. Frigul nu il mai simtim de mult,  fiind mult prea incantate de iuteala cu care sagetam spuma alba a valurilor. Am multumit pentru calatoria superba si am poposit pe mal. Razele sorbeau picaturile de pe rochite, uscandu-le si incalzindu-le cu drag. Am inaltat zambete de multumire catre cer si ne-am luat ramas bun. De la soare, de la padure, de la ape, pasari si pesti. Am lasat o ultima mangaiere covorului de frunze si am sarutat iarba aurie. Ne-am deschis aripile albe si am pornit inapoi cu bratele pline. Am ajuns la Ea. Tot in masina, tot pe drum, dar mult mai linistita. Ne-am deschis bratele si am lasat toate minunatiile culese din calatorie sa o invaluie. Un zambet i se profila la colturile buzelor… Era fericita. Era linistita… Share this: Twitter Facebook Like this: Like Be the first to like this post.

Share:

0 comentarii