Strada Sforii

Este aici, la doi pasi de mine… Nu de casa, ci de locul in care imi vad de treaba zi de zi… Mai mult, deseori straduta asta este calea spre gradinita Inei, primul nostru… problematic popas al zilei :). Vad cum mai mereu se ingramadesc aici grupuri-grupuri de turisti sa o masoare cu pasul si cu bratele, sa o fotografieze. Da, este o strada de masurat cu bratul mai curind decit cu piciorul… Este un loc in care incap adapostiti numai bine doi oameni imbratisati sau in care poti, daca nu ai ce imbratisa, sa stringi aerul la piept fara sa te vada nimeni, protejat de ziduri. Strada asta a suferit destule transformari. Nu de mult era un loc sordid, intunecos, mirosind a fecale si urina… Intr-un tirziu a fost salubrizata de obiceiurile care ne fac mizeri in genere. Ba chiar acum este pazita de un gardian cu norma intreaga si i s-a pus placuta de identificare in circuitul turistic. Practic, strada asta nu duce cine stie unde acum, asa cum te-ai astepta… Este doar o legatura spre alta strada acum desfundata si in proces de asfaltare. Simbolic, ma duce cu gindul la viata pe sfoara, pe muchie de cutit, sau la strada-viata-tunel la capatul careia nu prea stii ce te asteapta, dar la capatul (ori capatiiul?) careia intrezaresti totusi o lumina. Pina la urma e un loc frumos, de vazut, de parcurs, frumos prin inedit. De ce scriu toate astea azi? Ma gindeam si eu sa-mi pun poza, sa decorez cu ea acest blog, asa cum am vazut la cei mai multi. Pentru ce? Strada asta a Sforii spune mult mai multe. Nu? Apoi, doar acum vreo trei ani inca mai umpleam colturi de pagini de ziar cu editoriale impopotonate cu mutra mea… Ajunsesem la saturatie. Probabil de aceea nu mai vreau asta, probabil de aceea nici nu am mai scris atita timp. About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

Share:

0 comentarii