“Comanda dumneavoastra, va fi procesata in scurt timp.” Semnat: Mos Craciun

Buna ziua, prieteni dragi. Am fost intrebata de o prietena, acum o saptamana: Ce ti-a adus Mosul (Nicolae)? Impacata, am raspuns: “Nimic, pentru ca am deja totul.” Intamplarea facuse sa ma aflu cu numai o zi inainte, intr-un hipermarket, cu treburi, si sa ma roage insusi Mosul sa-l asist, cu o parere privind un cadou pentru Marian, omul meu. I-am sugerat o pijama si-un hanorac, si mi-am continuat propriile cautari de produse necesare atunci, in gospodarie. Nimic din ce-mi vedeau ochii nu ma ispitise, nicio lipsa si nicio dorinta nu mi se cerea implinita, de Mosul. Rasfatul cu bunatati din ciocolata urmeaza abia dupa post, deci…Totusi, Mosul chiar a venit, a doua zi: s-a strecurat pe poarta cu viitorii nostri nasi de cununie si ne-a lasat carti si inca ceva drag, pentru fiecare din noi doi. Nepotul crescut, pana acum un an, mai mult de mine, este as la matematica. Conversatiile noastre sunt aproape exclusiv despre km si tot ceea ce se imparte, inmulteste, aduna si scade. Asadar, am imprumutat costumul si cardul Mosului Craciun si i-am ales nepotului acesta drag al meu, jocuri la tema, sa-si sature pofta de socotit. Dar m-am apucat si-am scris si-n nume propriu o scrisoare Mosului: 5 carti, un singur autor, o mare nerabdare. Aflati ca am primit instant de la dansul raspunsul: cadoul imi va sosi prin Posta Romana, in timp corespunzator. Pana atunci, sa ne citim de placere. Inspiratie, caldura si timp liber va doresc. Va salut cu drag!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii