Curiozitate

Am deja 23 zile de cand sunt aici. E diferit fata de data trecuta cand am fost in Franta, deoarece atunci am avut norocul de a cunoaste un grup de studenti, masteranzi si doctoranzi straini. M-am integrat atunci foarte usor fiind o mini-comunitate mixta si fiind singura romanca din acel grup. Vorbeam ba engleza, ba franceza si ne intelegeam in multe chestii. Gateam impreuna, petreceam serile band un ceai, o bere, un vin si povestind de-ale noastre. De aceasta data nu am mai avut acest noroc, fiind in majoritatea timpului singura (noroc de munca ce nu e putina, de skype, de carti). Majoritatea doctoranzilor din acest centru cred ca sunt francezi, mai sunt doi irakieni (care ma ajuta cu aparatura aici, fiind la acelasi indrumator) si restul stagiarilor si cadrelor didactice tot francezi. Grupul de aici e exclusiv francez, format din doctoranzi si indrumatorii cei tineri (exista un indrumator principal, profesor, si cativa secundari care-s conferentiari, cu varste in jur de 30 de ani). Se tutuiesc intre ei si stau mereu, dupa masa, la o cafea si la o vorba. Am mai mers cu ei, de 2 sau 3 ori la masa, dar niciodata nu m-au invitat sa stau cu ei la cafeaua de dupa. Sincer (nu dramatizez, sederea mea aici e scurta incat nu ma deranjeaza in mod deosebit) ma simt privita ca un soi de curiozitate. Vorbim sumar (atunci cand ma intreaba ei ceva deoarece nu indraznesc sa ma bag in sufletul lor) si doar chestii generale, despre doctorate, despre invatamant. Si, sincer, ma simt cam singura. Mai am noroc sa cunosc doua romance cu care ma mai vad uneori si chestia asta ma mai scoate din monotonie. Mi-ar face placere, desigur, sa mai stau cu ei de vorba aici la centru, sa ajung sa le cunosc stilul si sa vad cum lucreaza, dar ii vad reticenti. Ador laboratoarele dar le-as lua cu mine acasa, la fel si toate chestiile care-mi plac aici, dar nu cred ca as putea sa supravietuiesc in mediul asta. Mi-a spus multa lume data trecuta ca am avut noroc de a ma integra intr-un grup, de obicei cand mergi la lucru si stai mai mult printre nativi e altfel (true!). Te accepta fiindca esti in mediu academic, iti zambesc si-s draguti dar de la distanta. Dezamagita nu as putea spune ca sunt, deoarece undeva in adancul mintii si al sufletului eram pregatita pentru asta. Volumul de munca este maricel si a si trecut ceva vreme de la ultimul sejur, astfel incat cred ca si eu mi-am schimbat prioritatile si asteptarile. Ma simt legata de tara asta, o iubesc, dar cred ca fara cei dragi nu as putea locui aici, deoarece tot ca un strain vei fi privit mereu, cel putin la inceput cred (mai ales ca profesorii mei care au avut contact cu poporul francez au avut aceeasi impresie). Bine, timp mai este sa-mi schimb parerea, desi nu prea cred ca o sa se intample).

Share:

0 comentarii