Ganduri insorit aburinde

Imi adun gandurile si le pun pe pervaz, precum boabele-hrana pentru porumbeii flamanzi. Le transform in soapte firave si le risipesc pe toata lungimea ferestrei ce da inspre cer. De acolo pot curge linistit inspre taina. Lumea se aude galagioasa, dar gandurile imi stau limpezi pe marginea ferestrei, gata sa zboare catre pasarile nerabdatoare sa-mi surprinda pana sufletului in plina iubire. Cerul se vede laptos, parca si ceata a coborat azi printre crengi, aducand aminte, razlet, de o Londra aburinda, adesea ploioasa, cu ale ei murmure tainice ce amintesc de povesti din trecut, dar cu reverberatii si in inimi prezente. S-a lasat un abur ciudat peste oras. Fruntile trecatorilor sunt incalzite de caldura umeda, cam apasatoare, iar ochii lor coboara spre un caldaram deloc prietenos, prafuit si cu dor de-o ploaie curata. Din cand in cand, soarele palpaie stingher, ca-ntr-un oftat prelung, cautandu-si in sufletele oamenilor o binecuvantata oglinda. Rar o gaseste. Dar pleaca mereu la culcare cu promisiunea ca maine va intalni in cale mai multe inimi dornice sa-i pastreze darul de lumina, fie si pentru inca o zi. La mare, insa, totul pare diferit. Departe de betoane si sticla, orizontul insorit isi gaseste mai usor un loc potrivit in ridurile marii. Valurile ei sunt mereu schimbatoare, cand rad vesel, cand plang vested, aruncand scoici taioase la mal, dar nisipul se agata si saruta talpile trecatorilor cu speranta ca acestia din urma nu-i vor uita amprenta calda asa de repede. Si ca vor reveni. Sa priveasca in ochi, curajosi, fata alintata a spumei marii din care visele lor se nasc si renasc, mereu fragede, mereu proaspete, intotdeauna pregatite pentru implinire.

Share:

0 comentarii