Franturi de poveste

Aleg o atitudine destul de rece si ma port ca o amica. Te pup pe obraz si astept sa vad reactia ta. Si astept parca sa vad o sclipire sau o incruntare care sa-mi spuna ca vrei mai mult. Zapada scartaie sub picioarele noastre, intram in parc. Vreau sa-ti spun cateva cuvinte, dupa care sa uitam tot si sa alergam ca doi nebuni prin parc si sa cantam si sa ne aruncam in zapada si sa ne gandim la…nimicuri. Sa radem si sa ne iubim fara sa stim unul de celalalt.
Apoi mergem acasa si facem ceva de mancare. Amandoi, asa cum faceam cand eram “mici” si cand descopeream impreuna feluri de mancare care nu erau trecute in nicio carte de bucate. Dansam, ne destainuim, povestim si ne zvarcolim in pat ca doi copii neastamparati. Si ma supar si te cert ca iarasi ai strans cearceaful. Te imbufnezi ca ma iau mereu de tine pentru lucruri lipsite de importanta. Si atunci te iubesc cel mai mult si te strang in brate si te sarut si-as vrea sa te fur o clipa si sa te incui intr-o camaruta mica in sufletul meu. Intr-un tarziu stingem lumina si ne tachinam pana adormim. Ma rogi mereu sa te las sa ma iei in brate si sa adormim si eu mai tare as vrea sa te privesc si sa-ti soptesc pana cand adorm de epuizare. Si in tot timpul asta astept momentul in care imi vei arunca o privire ce-mi taie rasuflarea si-mi spui tot ce vreau sa aud. Ca ma iubesti, ca vrei sa fii al meu, ca vrei sa fiu a ta, ca vrei sa fim noi. Dar nu vine… Si trec toate intr-o secunda si e dimineata si stiu ca te vei trezi curand si toata magia dispare. Si suntem iar eu si tu.

Share:

0 comentarii